„Calatorie spre Centrul Pamantului”? Cand auzi acest lucru nu poti sa nu te gandesti la una dintre cartile copilariei, scrisa de Jules Verne, si care face parte din seria de „Calatorii extraordinare”. Si totusi, nu este vorba despre romanului celebrului scriitor francez, precursor al literaturii stiintifico-fantastice, in care calatoria care centrul Pamantului se face folosind un vulcan islandez.
Este vorba de concursul de MTB, aflat la a doua editie, dupa cea din 2013, la care prin intermediul site-ului „Diva in bocanci”, am ajuns sa particip, in urma castigarii unei inscrieri gratuite, nereusind sa obtin unul dintre tichetele puse la vanzare datorita marii cereri si epuizarii foarte rapide a locurilor puse la dispozitia iubitorilor concursurilor pe doua roti.
Asadar, totul a inceput cu un comentariu pe site-ul sus-amintit, a continuat cu norocul aparut prin retragerea uneia dintre castigatoarele concursului organizat de „Diva in bocanci”, fiind urmatorul pe lista stabilita prin random.org. Si inca din momentul postarii comentariului ma gandeam ce voi face daca voi obtine inscrierea gratuita intrucat nu aveam o bicicleta echipata cat de cat pentru un astfel de concurs: MTB-ul meu, HEAD, asteapta de vreo 9 luni sa fie „resuscitat” (are nevoie de o furca noua si de seturi de frane pe disc, o investitie destul de mare, pe care am tot amanat-o), iar celelalte doua biciclete (trekking-ul si cursiera) nu sunt pentru asa ceva din start. Deci, obtinusem un loc la mult ravnitul concurs, pentru care trebuia sa fac rost rapid de un MTB.
Prima optiune luata in calcul: sa iau bicicleta prietenei mele, insa imi era putin cam mica ca dimensiune. A doua optiune: sa iau MTB-ul castigat in iarna si pe care i l-am dat fiului meu, insa nici acesta nu imi era prea comod pentru un concurs, plus ca avea dezavantajul franelor pe saboti. A treia optiune: sa achizitionez inca o bicicleta la mana a doua. Solutie pe care am si adoptat-o. Asa ca joi dupa-masa, dupa ce am primit mesajul ca am obtinut inscrierea, m-am apucat sa caut pe site-urile cu anunturi o bicicleta adecvata, la un pret rezonabil. Si am gasit-o foarte repede: un MTB cu cadru SPECIALIZED, rosu. In aceeasi seara am mers sa o vad, i-am facut proba si am rugat-o pe prietena mea sa vina cu masina sa o ia, intrucat pe doua biciclete nu puteam pedala in acelasi timp.
Avea un singur inconvenient: lantul prea scurt, pe care nici nu am reusit sa-l inlocuiesc pana la ora startului.
Urma acum a doua problema: cum ajung la locul faptei? Toti prietenii pe care-i stiam ca merg la concurs nu mai aveau locuri disponibile in masinile cu care urmau sa plece. Asa ca solutia luata in calcul a fost cea de a lua trenul de ora 05.00 pana la Ploiesti Sud si de aici un maraton pe doua roti (42 km), asa de incalzire, pana la Salina Slanic Prahova, intr-un ritm destul de rapid astfel incat sa nu ratez momentul validarii inscrierilor si intrarea in mina.
Ultimele pregatiri si febra nelinistii dinaintea concursului (trecuse mai bine de un an si jumatate de la ultima participare la un concurs) nu m-au lasat sa adorm in noaptea dinaintea concursului inainte de ora 00.30, iar la 4 fix trebuia sa fiu in picioare.
Spre norocul meu, cand am ajuns la Ploiesti Sud, un veloprieten, George Catalin, care urca cu bicicleta lui in trenul din care tocmai coboram, recunoscandu-ma si dandu-si seama ca la acea ora nu pot decat sa merg la concurs, mi-a zis ca daca ma grabesc s-ar putea sa prind trenul catre Slanic, care este garat la linia 2 si a avut ceva intarziere. Am trecut prin pasaj catre peronul acelei linii impreuna cu un alt participant la concurs si cand am iesit pe peron, am vazut exact in celalalt capat doua vagoane care pareau ca inca nu se pusesera in miscare. Am sarit pe bicicleta, am ajuns in dreptul trenului particular si dupa ce am pus piciorul pe scara cu tot cu bicicleta, acesta s-a si pus in miscare. Un noroc care m-a scutit de un efort suplimentar de 42 de km inainte de concurs. Si nu era neaparat vorba de efortul acesta, cat de faptul ca la cele 4 ore de somn (o ora in tren de la Bucuresti la Ploiesti), mai puteam adauga inca una pana ajungeam la Slanic. Doar ca frumusetea peisajelor aflate sub stapanirea soarelui care astepta sa rasara, care mi se perindau prin fata ochilor pe fereastra trenului, m-au facut sa refuz somnul si sa incerc sa capturez cateva instantanee de-a lungul frumosului drum printre dealurile Prahovei.
Astfel, de unde imi puneam problema sa nu ratez validarea inscrierii, am reusit sa ajung printre primii participanti in parcarea de langa salina, unde se intampla acest lucru. Am obtinut numarul de concurs: 313. Apoi m-am intalnit si cu ceilalti baieti din grupul Adevaratii Veloprieteni, inscrisi si ei la concurs. Impreuna cu doi dintre ei am plecat pana la un restaurant sa bem o cafea (eu simteam nevoia sa ma incalzesc, erau cateva grade in aer, dar si sa ma mai trezesc), apoi ne-am facut incalzirea pe cateva dintre dealurile dimprejurul Slanicului.
La ora 10.00 ne-am prezentat in parcare si am plecat cu toti ceilalti catre intrarea in salina, fiind intampinati la intrarea in aceasta cu binecunoscutul salut: NOROC BUN! Si a urmat coborarea continua de vreo 5 km in spirala pana la locul desfasurarii concursului. Apoi cateva ture de incalzire si recunoastere a traseului, unde am incercat sa aflam locurile mai periculoase ale acestuia, descoperind cateva „capcane”, pe care trebuia sa le tratam cu atentie si…respect.
A urmat o ora si mai bine de frig in asteptarea startului, eu fiind repartizat in cea de-a doua mansa de calificari.
Intr-un final am pornit cursa pentru calificarea in randul celor 75 de finalisti ai mansei, facand probabil greseala de a da aproape totul pentru un loc in finala. Cred ca ar fi fost suficient sa merg mai incet si sa-mi dozez efortul astfel incat sa-mi ramana mai multa energie pentru finala. Insa asa am ales. M-am clasat al 25-lea (cu 7 ture in 1h02min37sec), desi am pierdut vreo 2-3 minute cu doua probleme tehnice: un lant sarit si blocat si roata de pe fata gata-gata sa cada, desfacandu-i-se prinderea de la atatea trepidatii.
Apoi au urmat aproximativ 45 de minute de refacere, perioada in care am incercat sa nu inghet dupa cat transpirasem in calificari. In schimb, am uitat sa-mi umplu bidonul cu apa pentru urmatoarea ora de concurs, plecand cu el aproape gol, ceea ce m-a afectat in efortul depus in mansa finala pentru un loc mai bun.
Cu toate acestea am reusit sa termin 7 ture in 1h04min, timp care m-a adus initial pe locul 29 in clasamentul categoriei 18-29 de ani. Ajunsesem „aruncat” in acea categorie intrucat nu mi se regasisera datele in calculator, in ciuda faptului ca le confirmasem de trei ori, ultima oara la validarea inscrierii. Cand am reclamat acest lucru, dupa trecerea intermediara si prin categoria 30-39 de ani, unde eram clasat al 21-lea, am ajuns si la categoria mea (+40), fiind clasat pe locul 10. Ar fi putut fi un loc mult mai sus, insa acum dupa concurs, imi dau seama ca trei lucruri si-au adus „aportul” la acest loc (de care sunt totusi foarte multumit): oboseala cauzata de doar 4 ore de somn, lantul prea scurt pe care nu mi-am facut timp sa-l schimb si neatentia mea de a pleca in cursa fara apa.
Oricum, una peste alta, am avut ocazia sa particip la un concurs cu totul inedit, simtind din plin cum este sa pedalezi in alte conditii decat cele intalnite la majoritatea concursurilor desfasurate in aer liber, cu multa sare inghitita (pe care inca o resimt in gat) si in care am reusit performanta sa nu cad (ceea ce multi dintre participanti nu au reusit, fortand probabil pe acele zone „capcana”). Cu siguranta, daca voi mai avea ocazia voi mai lua parte la editiile viitoare ale acestui concurs, incercand sa invat din experienta acumulata in urma acestei participari. Si va invit si pe voi, daca vreti sa aveti parte de o experienta aparte, sa dati curs unei astfel de provocari.
