#BikeForScience – pedalăm pentru știință și inovație!

by Bogdan 1,905 views0

Pedalează pentru știință și inovație în medicină, alături de noi!

Știința și tehnica sunt două elemente esențiale pentru viețile noastre de zi cu zi, în special dacă ne referim la noile descoperiri din domeniul medical. Printre multe alte lecții importante și de impact, ele sunt cele care ne-au arătat că mișcarea este benefică atât pentru corp, cât și pentru minte. După cum știți, ciclismul este varianta noastră preferată de mișcare, așa că suntem bucuroși de fiecare dată când avem ocazia să pedalăm, mai ales daca există și o faptă bună la mijloc.

Deoarece, astăzi, 10 noiembrie, este Ziua Internațională a Științei, noi, echipa Adevărații VeloPrieteni ne-am alăturat inițiativei ”Bike For Science”, un proiect care își propune să dedice întreaga lună noiembrie inovației în știință și la care vă invităm să aderați. ”Bike For Science” este o inițiativă de responsabilitate socială, dezvoltată de Bristol Myers Squibb România, care vine către noi, către toți iubitorii de ciclism cu un îndemn simplu: pedalăm în numele științei. Practic, pe tot parcursul lunii noiembrie din acest an, activitatea noastră preferată, aceea de a pedala, devine un manifest pentru susținerea inovației în medicină.

Prin proiectul ”Bike For Science”, Bristol Myers Squibb ne provoacă să strângem împreună 50.000 de km pedalați pe parcursul lunii noiembrie. Și pentru a celebra în mod autentic eforturile tuturor de a pedala în numele științei, compania va demara o competiție de grant-uri dedicată universităților de medicină și farmacie din țară, menită să ofere finanțare unui proiect de cercetare și inovație științifică al acestora.

Ești biciclist pasionat?

Alătură-te echipei noastre și hai să ne unim forțele ca în perioada 1-30 noiembrie să adunăm un număr cât mai mare de kilometri parcurși cu bicicleta, din cei 50.000. Dacă vrei să susții inițiativa ”Bike For Science” în calitate de membru al comunității Adevărații VeloPrieteni, trebuie doar să te înscrii în proiect și să pedalezi pentru știință și să postezei pe Facebook sau Instagram dovada distanței parcurse de tine. Aceasta poate fi înregistrată cu ajutorul oricărei aplicații pentru bicicletă (precum Strava, Map my Ride, Garmin etc.), iar, ulterior, o captură de ecran cu rezultatul fiecărui traseu parcurs trebuie facută publică pe propriul cont de social media, folosind hastag-ul #BikeForScience. Postarea trebuie să fie publică pentru a putea fi văzută de organizatori și luată în considerare în numărarea kilometrilor pedalați de către bicicliștii români, în numele științei și a inovației.

Ce trebuie să facă universitățile de medicină și farmacie din România?

Pentru a putea accesa grantul ”Bike For Science”, reprezentanții universităților trebuie, la rândul lor, să își înscrie proiectul de cercetare în competiție până la sfârsitul lunii aprilie 2021, prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@bikeforscience.ro. Ideile trebuie prezentate în maximum 10 pagini și să explice scopul cercetării, nevoia de finanțare și metodologia de studiu propusă. Suma maximă care poate fi accesată prin grantul ”Bike for Science” va fi stabilită ulterior. La finalul perioadei de înscriere, proiectele vor fi jurizate de o comisie formată din mai mulți membri independenți care vor analiza toate cererile de finanțare primite.

Luna asta „biciclim” pentru știință! Ce zici, accepți provocarea?

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close