Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

CoolTourA Velo: Pe urmele lui Eminescu (XVI)

15/01/2023 @ 11:45 - 15:00

A XVI-a editie a evenimentului este dedicata aniversarii a 173 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu.
Duminica, 15 ianuarie 2023, va invitam la o noua editie a plimbarii prin București, pe urmele lui Mihai Eminescu, prin locurile care ne mai amintesc de prezenta lui “bucuresteana” sau care ar trebui sa ne aminteasca, intrucat despre unele dintre ele, prin “grija” unora, s-a ajuns sa se mai știe doar din studii de specialitate…deoarece placile memoriale au disparut in acelasi timp cu cladirea sau strada in cauza.
Coordonatele intalnirii sunt:
Locul: Parcul Izvor (Rondul Biciclistilor 2017), incepand cu ora 11.45
Ora de plecare: 12.00
Vom pedala pe un traseu lejer (https://www.strava.com/routes/2971531991094639168) de vreo 15 km si vom ajunge prin urmatoarele 25 de locuri:
– Colosseul Oppler – Calea Rahovei 151 (Palatul Bragadiru, fosta fabrica de bere Rahova), unul dintre localurile vizitate de Mihai Eminescu, pentru cunoscuta bere Oppler la vremurile acelea (1);
– Colegiul Național Mihai Eminescu (2) și statuia din fața acestuia (3);
– Strada Apolodor nr. 14 (sediul societatii Carpatii, infiintata de Eminescu) (4);
– Strada Apolodor nr. 4 (unde Eminescu a locuit in 1884, inainte sa fie trimis de Maiorescu la Iasi pentru a fi departe de dusmanii din capitala) (5);
– Biserica Sf. Gheorghe cel Nou (unde a fost depus sicriul poetului pentru slujba de inmormantare) (6);
– Strada Plantelor nr. 9, casa sanatoriu, unde marele poet si-a trait ultimele clipe din viata (7);
– Strada Mihai Eminescu si intrarea Mihai Eminescu (singurele artere din București care-i poartă numele) (8);
– Piata Amzei (casa lui Ioan Slavici, unde a locuit in 1883, si a fost izgonit de sotia lui Slavici, pe motiv ca poetul era nebun si canta toata noaptea, fals) (9);
– Strada Arthur Verona (colt cu B-dul Magheru), sediul Junimea, unde Mihai Eminescu a citit pentru prima data poemul Luceafarul (10);
– Ateneul Roman, Monumentul lui Eminescu (11);
– Str. C.A. Rosetti nr. 2, casa in care Mihai Eminescu a citit pentru prima data opera sa, Scrisoarea a III-a (12);
– Calea Victoriei nr. 70, langa magazinul Muzica – „pe aceste locuri, în anul 1888, Mihai Eminescu a fost cooptat de redacția ziarului România liberă” (13);
– Hotelul Novotel, fostul sediu al Teatrului cel Mare, unde Mihai Eminescu a fost sufleor si copist (14);
– Calea Victoriei (fosta Podul Mogosoaiei) nr. 54 (fostul Hotel Hugues, langă actualul Hotel Continental), prima adresa la care a locuit marele poet cand a ajuns in capitala (15);
– Cafeneaua Otetelisanu (actualul Palat al Telefoanelor), unul dintre locurile in care Eminescu isi petrecea serile, dupa ce iesea de la Teatrul Mare, aflat alaturi, sau de la redactia Timpul (16);
– Restaurantul Capsa – locul in care Eminescu a ajuns se pare doar o singura data, in 23 iunie 1883, ziua in care a fost arestat din Baia Mitrașevschi, cand anterior arestarii, a incercat sa protesteze fata de situatia in care se afla tara, dorind aici la Capsa sa se intalneasca cu reprezentantul legatiei americane, adica ambasadei, dr. Eugene Schuyler (17);
– Beraria “Fratii Mircea” – Universitate (fostul cinematograf Bucuresti, langa cercul Militar), b-dul Regina Elisabeta nr. 4, un alt loc in care Eminescu mergea pentru a manca si a bea (18);
– Parcul Cismigiu, Statuia lui Eminescu și Izvorul lui Eminescu, situat vizavi de o fosta casa in care a locuit poetul, pe strada Putul cu Plopi (19-20);
– Libraria Mihai Eminescu, care ii poarta numele (21);
– Str. Lipscani nr. 19, primul sediu al ziarului Timpul, unde Mihai Eminescu a lucrat (22);
– La “Iordache”- strada Covaci nr. 3 (in prezent restaurantul Bruno), unul dintre locurile in care Eminescu isi lua pranzul (23);
– Str. Covaci nr. 14, sediul ziarului Timpul, unde Mihai Eminescu a lucrat cativa ani (24);
– Strada Covaci nr. 16, Cafeneaua Veche, locul unde Mihai Eminescu servea un fel de cafea numit svart (25).
Puteti aduce pe langa Drapelul României, flori si lumanari pe care sa le punem in locurile vizitate.
Evenimentul este sustinut de grupul Adevărații VeloPrieteni
Va asteptam cu drag de CoolTourA Velo!

Details

Date:
15/01/2023
Time:
11:45 - 15:00

Organizer

Adevaratii VeloPrieteni
Phone:
0726923222
Email:
info@adevaratiiveloprieteni.ro
Website:
www.adevaratiiveloprieteni.ro

Venue

Parcul Izvor – Rondul Biciclistilor 2017
Bulevardul Națiunile Unite
Bucuresti, Romania
+ Google Map

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close