Mai ajunsesem de doua ori pana acum la Crucea de pe Caraiman, crucea spre care, probabil, toti, cand trecem prin Busteni, nu rezistam tentatiei de a ne arunca privirea in sus, catre ea. Si daca avem noroc sa nu fie ascunsa dincolo de nori, sa ramanem cu privirea tintuita catre ea pana dispare din raza noastra vizuala. Cel putin, mie, cam asta mi se intampla de fiecare data cand sunt acolo. Si cum spuneam la inceput, mai ajunsesem de doua ori langa ea si de fiecare data tot cu bicicleta. Doar ca in datile anterioare, era in mijlocul verii, desi o zi de vara nu iti garanteaza neaparat o vreme perfecta pentru urcat la Cruce. De data aceasta, am planificat aceasta veloaroganta (sub numele „Atentie! Se pedaleaza: Sus, sus, la Cruce, sus!) la sfarsit de octombrie cu o zi inainte de Ziua Armatei, pentru a da o semnificatie aparte plimbarii noastre, si anume, sa ne aducem aminte acolo ajunsi langa Crucea Eroilor Neamului, de cei care si-au jertfit viata pentru tara in care traim si pedalam cu drag.
Si norocul a fost de partea noastra. Si daca am fi putut comanda undeva sau cuiva o astfel de vreme, tot nu am fi putut avea parte de asa ceva. Cele mai optimiste prognoze tot ne „ofereau” vreo 2-3 ore de stropi de ploaie. Nu a fost sa fie spre bucuria noastra. In schimb, am avut parte de o temperatura mult mai ridicata acolo sus pe platoul Bucegilor (8-9 grade) decat cea care se inregistra la plecarea de jos din Comarnic (zero grade). Si un decor al norilor sub noi superb.
Am plecat plini de energie vreo 20 de biciclisti sa cucerim inaltimile Caraimanului in drumul nostru catre Cruce. Vreo 12 am plecat din gara Comarnic de la 556.41 de metri „de asupra marei”, asa cum tine sa ne precizeze placuta din gara acestui orasel de munte.
Ceilalti ni s-au alaturat pe drum, venind in Sinaia cu masinile sau locuind chiar in Sinaia, cum a fost cazul lui Alex Typer. El avea sa fie si cel care a impins cel mai putin bicicleta pe cararea de munte dinspre Babele spre Cruce. Stateam si ne minunam cum reusea sa ramana pe bicicleta, desi panta arata de 45% catre cerul albastru de deasupra noastra, plafonul de nori fiind deja sub noi, cer albastru brazdat din plin de avioane, care erau cu peste 2000 de metri mult mai aproape de noi decat atunci cand suntem acasa in Bucuresti. Ce-i drept, si raportul foi-pinioane il ajutau mult pe Alex, insa oricum a fost de admirat.
Drumul pana la Piatra Arsa a fost urcat de catre fiecare in ritmul sau, regrupandu-ne din cand in cand pentru a merge impreuna mai departe. Cativa dintre participanti ratasera un pic startul, intarziind la plecarea din Sinaia, insa am tinut legatura atat cat ne-a permis prezenta semnalului GSM. La cabana Babele, am facut o pauza ceva mai lunga pentru a ne energiza cu cate o ciorba calda si a mai prinde ceva energie pentru asaltul final catre Cruce.
Dupa ce ne-am strans aproape toti, am plecat pe drumul ingust catre obiectivul turei noastre. Am inceput sa pedalam cu mare grija printre pietre sau prin santurile aflate pe cararea ingusta in urcare. Am trecut rand pe rand de pe o parte a muntelui pe cealalta, trecand de la umbra, care aducea temperatura la 1-2 grade, la soarele, care ne facea sa simtim vreo 8-9 grade asupra noastra. La un moment dat, unul dintre baieti (a fost si o fata prezenta printre noi, Iustina),Daniel B, incercand sa pedaleze prin santul ingust a fost aruncat dincolo de carare, ajungand vreo 2-3 metri sub ea, in prapastie. Spre norocul sau, s-a oprit pe o treapta a prapastiei, cu bicicleta deasupra capului sau. A avut noroc, si trecand peste loviturile de la cot si genunchi, si-a continuat alaturi de ceilalti aventura catre 2291 de metri, altitudinea maxima a zilei, locul amplasarii Crucei Eroilor, monument construit intre anii 1926-1928, pentru a cinsti memoria eroilor neamului cazuti in Primul Razboi Mondial, la initiativa Reginei Maria si a Regelui Ferdinand al României, cu scopul de a fi vazuta de la o distantă cat mai mare.
Dupa ce am oprit pe marginea ultimei creste pentru a admira de la distanta monumentul din fata noastra si decorul superb al norilor care dansau in fata noastra, dar sub noi, am pornit pe ultimele sute de metri catre Cruce.
In jurul orei 15, eram langa aceasta si o admiram din toate unghiurile pentru a cuprinde cat mai bine in obiectivul apatului de fotografiat cei peste 35 de metri ai monumentului.
Am facut si o fotografie de grup in amintirea acestui moment unic. Unic, pentru ca, am avut parte si de aparitia unui efect optic, surprins foarte bine de Adrian Stoica (autorul fotografiilor din acest articol, alaturi de mine): „Gloria” (umbra unor obiecte sau persoane este proiectata pe un nor sau o zona cu ceata, astfel ca umbra apare marita si se poate observa cand obiectul / fiinta se gaseste intre astru (Soare) la apus sau la rasarit si un nor sau o zona cu ceata, fenomen care apare foarte rar). Ne-am zis ca nimic nu a fost intamplator in aceasta zi.
Apoi, am inceput sa facem drumul inapoi. Pana la Babele, iarasi, unii pe bicicleta, altii pe langa ea. La Babele, ne-am schimbat de haine, pregatindu-ne de vitezele ametitoare de care urma sa avem parte pana jos in Sinaia. Cei aproape 25 de km de asfalt dintre Piatra Arsa si DN1 aveam sa ii cobor in mai putin de 40 de minute cu o viteza medie de peste 40 de km/h. Toti, cand am ajuns jos, in Sinaia, ne-am spus acelasi lucru: „Ce coborare! A meritat si numai pentru aceasta cei 42 de km de urcare continua! Insa, avand in vedere si de ce privelisti am avut parte acolo sus, cu atat mai mult!”
Aici, in DN1, ne-am oprit pentru regrupare si dupa ce au coborat toti, am plecat impreuna cu Alex la restaurantul sau din Sinaia, Riviera, atat de binecunoscut noua, Adevaratilor VeloPrieteni, fiind de fiecare data primiti cu mare ospitalitate. Aveam la dispozitie doar vreo 75 de minute pentru a manca, insa gazdele noastre au fost la inaltime si au reusit sa faca acest lucru. In plus, Alex, incantat de acest traseu, a plusat si ne-a marit obisnuitul discount la nota de plata de la 20% la 25%.
A fost o zi superba, cu oameni dragi, pe care o vom tine minte multa vreme de acum incolo.